Cum poate fi ocolit creierul raţional? Sensei Avi ROKAH și neuroștiința contemporană

MAESTRUL
Revista de Karate Traditional #1
autor: Prof. Valeriu Sofronie

 

*Sensei Avi ROKAH, 7 Dan, a fost elev direct al lui Sensei Hidetaka Nishiyama timp de 27 ani. Campion mondial (1994), de cinci ori campion al Statelor Unite (1990, 1991, 1992, 1994, 2000), Avi Rokah predă karate tradiţional în US şi ține seminarii şi stagii de pregătire în karate tradiţional în întreaga lume.

Care este misterul din spatele abilitaţilor unui practicant experimentat de arte marţiale care ridică o sală în picioare, indiferent că este vorba de o demonstraţie amicală, de o înfruntare reală sau competiţională și în care adversari de mare calibru cad seceraţi pe tatami într-o fracţiune de secundă, fără să realizeze ce i-a trimis acolo? Ce fundamentează, din punct de vedere neurostiintifc și bio-mecanic, aceste performanţe demne de magicienii mișcării?.

Tradiţia budo și-a avut de la început explicaţiile sale, saturând nevoia de explicaţie a celor care și-au luat sarcina cunoașterii și practicii marţiale. Bodidharma, cel despre care se spune că ar f inițiatorul artelor marțiale, recurgea la explicaţii metafzico-teologice, cu greu inserabile în paradigma științifcă a timpului nostru. La drept vorbind, fecare școală de arte marţiale și-a căutat în resursele intelectuale ale timpului paradigma optim-justifcativă a practicilor sale. Regula aceasta  funcţionează și pentru prezentul în care trăim. 

Iată de ce nu putem privi decât cu bucurie cum, din rândul unor reduabili maeștri contemporani ai karate-lui tradiţional, se ridică voci autorizate care plasează practica marţială într-o lumină nu doar comprehensiv-stiințifcă, dar și capabilă a inspira cercetarea experimentală. Nu ar f minunat să aflăm că disciplina karate tradiţional, departe de a reprezenta o formă de mișcare sportivă, nu este doar o cale admirabilă de îmbunătăţire a caracterului uman, ci și un prilej extraordinar de a afla adevăruri esențiale despre potenţialul uman? Dacă acestea sunt adevăruri care pot f exportate cu mult dincolo de limita dojo-ului în spaţiul interacţiunilor sociale, astfel încât acesta să fe îmbunătăţit, primind valoare adăugată dinspre disciplina marţială?

În numărul acestei reviste vom aduce drept argument poziția formulată de către Avi Rokah*. Apropații lui îl prezintă într-o manieră care lasă tradiţia și modernitatea se coabiteze armonios: 

“Sensei Rokah continues the legacy of Grand Master Sensei Hidetaka NISHIYAMA, combining the traditions of Japanese Karate and Budo (Japanese martial arts tradition), with the modern sciences of physiology and kinesiology. This fusion of modern and traditional techniques, creates a one of a kind experience that is studied by kids, adults, and top Karate practitioners worldwide”.

Punctul de vedere pe care îl exprim în textul de față reprezintă o dezvoltare a unui articol scris de către Avi Rokah și publicat pe pagina blogului personal (http://avirokahkarate.blogspot.ro/) în data de 06 august 2014. Articolul este intitulat ”Bypass the brain in karate and in soccer. Study shows Neymar is “bypassing the brain” as we teach in karate” și reprezintă o reacție la un studiu publicat în același an de către doi cercetători japonezi, Eiichi Naito și Satoshi Hirose (Efcient foot motor control by Neymar’s brain, 2014).

Cunoscutul profesor de karate tradițional nu se dovedește a fi doar la curent cu descoperirile din știință, ci realizează și o tentativă, reușită, zic eu, de a plasa ideologia karate-do-ului în miezul cercetărilor din domeniul științei. Încercarea de a merge pe urma surselor citate de către Avi Rokah și conexiunile realizate cu descoperirile din neuroștiința ultimilor ani s-au soldat cu scrierea textului de față.

Ceea ce pare suprarealist pentru un novice, primește o explicaţie convingătoare din partea unui maestru al artelor marţiale (sensei). În esenţă, cunoscătorii domeniului argumentează performanţa marțială, apropiată mai curând de magie decât de realitate, drept un efect al “ocolirii creierului”. Pentru a realiza o mișcare coerentă, un începător, în orice domeniu ar fi el, își folosește creierul conștient. Planifca, decide, repetă fecare secvenţă a mișcării, apoi secvenţe multiple și, după un timp de efort voluntar va reuși să ducă întreaga mișcarea până la capăt. Orice tratat de psihologia deprinderilor confrmă cele scrise mai sus. 

Un karateka experimentat reduce mult din efortul activităţii conștiente. În locul creierului conștient, planifcator și decident, el își folosește respiraţia, (aceasta incluzând și ansamblul hărţilor neurale, capabile să codeze modele de acţiune automată, formate de-a lungul experienţelor anterioare) în actul luării deciziilor și punerii lor în practică. Mergând pe linia tradiţiei, Avi Rokah susține că, în timpul luării deciziilor în fracţiuni de secundă și find confruntat cu o multitudine de informaţii care îl asaltează, practicantul nu poate finaliza optim decât în condiţiile folosirii unui “creier liniștit”.

Un “creier liniștit” este un creier care, deși a iniţiat mișcarea, nu o mai conduce din aproape în aproape. Adică un creier rațional aproape absent. Dimpotrivă, un creier agitat și exagerat de analitic, bombardat cu o multitudine de judecăţi despre adversar și situaţia de luptă, va cauza “îndoială, ezitare și conflict intern”. Orice gen de acţiune ar veni pe linia aceasta a voluntar-conștienței, ar fi întotdeauna prea târzie și, în consecinţă, condamnată la eșec.

Avi Rokah se dovedește a f un bun cunoscător al psihologiei inconștientului, nu atât în calitate de teoretician al domeniului, cât mai ales de practicant și antrenor experimentat de arte marţiale.

Alimentat de moștenirea învăţăturii marilor maeștri (Funakoshi, Nishiyama), el este conștient de faptul că practicanţii de karate, deși au toţi stimulii senzoriali “proiectaţi pe monitoarele conștientului”, odată pornită actiunea-răspuns, aceasta se va situa de fecare dată sub pragul conștientului. Doar în felul acesta acţiunea poate deveni fluentă și îndeajuns de coerentă încât autorul să o perceapă ca findu-i “destinată... făcută pentru el”. În karate nu există “magie”, spune Avi Rokah. Există doar produse rafnate ale antrenamentelor de zeci de ani; ac- ţiuniunea repetată a unor modele adecvate de mișcare în cadrul antrenamentului de calitate conduce la automatisme. Creierul este pus pe „pilot automat”, find evitate interferențele cu etajul rațional al acestuia, mare consumator de energie.

Performanțe se obţin și în domenii sportive dacă se respectă regula: antrenamente de calitate - antrenori de calitate. Simpla urmărire a operaţiunilor de dribling executate de un fotbalist profesionist de calibrul brazilianului Neymar confrmă prezenţa unor astfel de scurtcircuitări cerebrale în urma cărora se produc faze spectaculoase care ridică stadioane întregi în picioare. Dacă astfel de performanțe sunt rezervate în sport numai unor excepţii, în karate, ne spune Avi Rokah, “metoda este transmisă din generație în generație, benefciind de un sistem prin care oricine poate atinge această stare de spirit”.

Avi Rokah, cum am spus, pornește de la o cercetare întreprinsă de către japonezii Naito și Hirose. Aceștia, la rândul lor, au avut în vedere rezultate ale cercetărilor anterioare efectuate asupra mișcării degetelor mâinii unor pianiști și joystickeri. Într-un studiu semnat de către Jäncke și colab. (Cortical activations în primary and secondary motor areas for complex bimanual movements în professional pianists, 2000) a fost investigată activitatea cerebrală a doi pianiști profesioniști (17-19 ani de practică) și a doi pianiști începători (5-7 ani de practică) în timpul interpretării unor partituri. Utilizând tehnicile de fRMI (imagistică prin rezonanţă magnetică funcţională), aceștia au ajuns la concluzia că pianiștii profesioniști, comparativ cu cei amatori, utilizează rețele neurale mai restrânse în zonele motorii primare și secundare, răspunzătoare de controlul mișcărilor mâinilor. Implicit, asta înseamnă că ei realizează și un control mai efcient al mișcării.

Argumentul acestora este legat de “problema gradelor de libertate” a mișcării mușchilor: cu cât o persoană este mai antrenată în a executa anumite mișcări, cu atât centrul motor leagă într-o comandă unică mai multe categorii de mișcări ale mușchilor, formând o mișcare mai complexă. “Șapte dintr-o lovitură”, cum spune o celebră poveste. Cu un efort neural mai mic se realizează un “lucru mecanic” mare.

Alături de studiile bazate pe fRMI, cum ar fi cel prezentat mai sus, s-au desfășurat și cercetări care au utilizat tehnici de tipul electroencefalografei (EEG). EEG reprezintă o tehnică de înregistrare și interpretare a activităţii electrice a creierului, utilizându-se electrozi așezaţi pe scalp. Un astfel de studiu dedicat înțelegerii comportamentului neural în procesul formării unor deprinderi motorii complexe întâlnim și la Michael E Smith și colab. (Neurophysiological indices of strategy development and skill acquisition,1999). Aceștia au examinat modifcările neurofziologice care intervin în dezvoltarea abilităților cognitive și vizual-motorii ale unor video-gameri: șase, respectiv opt persoane persoane, au practicat un joc video cu cerinţe vizuale și motorii foarte difcile. În stare de repaos, predomină ritmul alfa.

În urma derulării experimentului s-a înregistrat cu ajutorul EEG o atenuare semnifcativă a ritmului alfa la jucători, pe măsura formării de deprinderi complexe, fapt care reflectă o scădere generală a gradului de activare corticală.
Autorii au tras concluzia că aceste valori crescute înregistrate pe banda alfa sugerează că regiunile corticale nu sunt necesare pentru îndeplinirea sarcinilor, devenind mai puțin active. 

Studiul întreprins de Naito și Hirose a cuprins un eșantion format din 7 persoane: patru fotbaliști profesioniști, printre ei numărându-se și superstarul brazilian Neymar, doi înotători profesioniști și un fotbalist amator. În urma scanării activității creierului participanților la experiment cu ajutorul unui fMRI tesla de generaţia a 3-a, în timp ce aceștia își roteau glezna piciorului drept au fost comparate rezultatele obținute.

Imaginea de mai jos este mai mult decât grăitoare: partea din cortexul motor al lui Neymar (mai restrânsă în poză) este mult mai puţin angajată în producerea mișcării gleznei decât la ceilalţi participanţi la experiment. Aceasta, ca și în cazul celorlalte experimente efectuate asupra pianiștilor și video-player-ilor, dovedește că Neymar își poate controla în mod mult mai efcient mișcările picioarelor, conservându-și resursele neurale motorii corticale pentru activităţi care solicita atenţie și efort conștient mai amplu: anticiparea / prezicerea și detectarea acțiunilor altor jucători.

Ipoteza de la care au plecat cei doi cercetători japonezi a fost că resursele neurale din regiunile corticale motorii răspunzătoare de controlul mișcării piciorului unor fotbaliști profesioniști, precum Neymar, sunt implicate în mișcare într-o mai mică măsură, comparativ cu cele ale înotătorilor profesioniști sau fotbaliștilor amatori. Experimentul lor a confrmat-o cu succes.

Conchid, atât pe baza articolelor cu caracter științifc pe care le-am prezentat, coroborate cu alte puncte de vedere similare exprimate (Leonard Mlodinov, Subliminal; Daniel Kahneman, Gândire rapidă, gândire lentă), dar și din perspectiva asumată de către Avi Rokah, că neocortexul se retrage din prim-planul acțiunii conștiente tocmai pentru a lăsă creierul arhaic să facă acțiunea cât mai reușită. Acesta este partea cea mai veche a creierului nostru, formată în milioane de ani de evoluție și capabilă să asigure supraviețuirea în condiții de risc. Când acest creier „tăcut” reușește să fe conectat cu cel conștient, succesul acțiunii este garantat. 

Asta înseamnă că etajele creierului, specializate în cursul evoluţiei, în loc să funcţioneze separat și succesiv, lucrează simultan și unitar. Performanţele profesionale și sportive devin ușor explicabile: un creier care lucrează cu o capaciatate conștientă cât mai redusă, dar acompaniată de o implicare substanţială a părții inconștiente a creierului, este cheia prestației motorii, și nu numai, de excepţie. Diferenţa dintre un executant debutant (muzician, sportiv, video-gamer sau karateka) și un profesionist este dată, nu atât abilităţile sale fzice, cât mai ales cerebrale.

Trăim într-o realitate complexă. Atât în societate cât și pe tatami. Stimulii vin avalanșă peste centrii noștri senzoriali, obligându-i să producă, în colaborare cu celelalte arii corticale și subcorticale, decizii și acțiuni efciente. Dar nu o va face decât în anumite situații.

Nu este nevoie să-l cercetăm pe Neymar să învățăm cum trebuie să fe asta. Este sufcient să intrăm într-un dojo.

******

Toți pacticanții de karate tradițional, inclusiv autorul articolului de față, trăiesc pe pielea lor adevărul rândurilor scrise mai sus. Cu toţii ştim la ce schimbări interioare şi exterioare conduc miile de repetiţii ale tehnicilor, sutele de ore petrecute în dojo. Ajungem să lucrăm din instinct, să reacţionăm spontan, întrebându-ne ulterior ce-a fost asta. Creierul unui practicant vechi de arte marţiale se schimbă pe nesimţite, încât nu mai realizează distanţa care îl separă de primele ore de antrenament. Atunci o singură mişcare, cum ar fi un simplu gyaku tsuki, ne aduna broboane şiroind pe frunte şi ne încărca kimonoul cu litri de apă sărată. Părea greu, karatele asta, părea imposibil! Părea inuman! Parcă nimic nu
semăna cu poziţiile şi mişcările noastre normale. Săptămânile, lunile şi anii care au trecut au inversat perspectiva. Acum, ceea ce nu se potriveşte cu fluenţa şi acurateţea marţială, cu graţia şi forţa, deopotrivă, pare de-a dreptul aricatural.
Creierul raţional şi-a modifcat hărţile mintale. Şi, cel mai important, a reuşit să se extindă înspre teritoriile celuilalt frate, mult mai bătrân şi mai impersonal decât credem - creierul inconştient. Cu cât progresăm în practica marţială, cu atât facem incursiuni mai adânci în inima acestui continent pe care, bazându-ne, îl presimţim, dar pe care ştiinţa începe să-l lumineze cu teoriile sale. Lui şi tuturor practicanţilor de karate tradiţional care şi l-au luat drept aliat pe Cale i-am dedicat gândurile de mai sus.

Articolul nu s-a dorit a fi nici un articol ştiinţifc, lăsând această sarcină în seama specialiştilor, şi nici o simplă recenzie, făcută de cineva care priveşte activitatea artistic-marțială doar de pe margine. Este confesiunea unui practicant de arte marţiale, interesat să afle ce se întâmplă în creierul şi în muşchii săi atunci când practică o disciplină pe care n-ar da-o cu nimic la schimb.

Bibliografe:
- Avi Rokah - Bypass the brain in karate and in soccer. Study shows Neymar is “bypassing the brain” as we teach in karate in http://avirokahkarate.blogspot.ro/
- Eiichi Naito, Satoshi hirose - Efcient foot motor control by Neymar’s brain in Frontiers in Human Neuroscience, Published online 2014 Aug 1;
- Michael E Smith, Linda K McEvoy, Alan Gevins - Neurophysiological indices of strategy development and skill acquisition in Cognitive Brain Research, Volume 7, Issue 3, January 1999, Pages 389–404;
- L. Jancke , N.J. Shah , M. Peters - Cortical activations in primary and secondary motor areas for complex bimanual movements in professional pianists in Cognitive Brain Research 10 (2000) 177–183;
- Leonard Mlodinov, Subliminal, Editura Humanitas, București, 2013;
- Daniel Kahneman, Gândire rapidă, gândire lentă, Editura Publica, București, 2012;

 


Articol realizat de Prof. Valeriu Sofronie, aparut in "Revista de Karate Traditional" - numarul 1, noiembrie 2016. Revista editata de ACS Mind & Body

Gichin Funakoshi

Hidetaka Nishiyama

Vladimir Jorga

Ilija Jorga

Dan Stuparu

Sponsorizează

Alege clubul cu care dorești să intri în contact sau discută direct cu Federația Română de Karate Tradițional.

Înscriere club

Înscrie-ți clubul pe Harta Karate-ului Tradițional din România. Clubul trebuie să fie acreditat și afiliat FRKT/ETFK/ITKF.

Postează info

Trimite-ne un eveniment, antrenament sau articol despre Karate Tradițional și noi îl vom publica.

Contact

Dacă ai nevoie de ajutor nu ezita să ne contactezi.